„Farmecul vieții” are puls! Planul de reorganizare al Rapidului a fost aprobat, iar giuleștenii au fentat falimentul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Romeo Surdu și Iulian Apostol au votat planul de reorganizare și astfel au renunțat la o sumă importantă de bani pe care o aveau de primit

La Pro Rapid a avut loc aseară adunarea creditorilor, în cadrul căreia s-a votat planul de reoganizare propus de administratorul judiciar Cristina Andronache. La ședință au fost prezente cele patru categorii de creditori: bugetari, chirografari, salariați și speciali (furnizori). Astfel, dacă reprezentanții statului au fost împotriva planului, pentru că nu și-ar mai fi recuperat niciun leu, chirografarii, reprezentați de Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu, plus creditorii speciali au răspuns afirmativ, astfel că, la începutul ședinței, scorul era de 2-1 în favoarea aprobării. Pentru a trece planul și a salva Rapidul de la faliment, era nevoie de votul salariaților și al foștilor jucători, cei  care aveau de primit sume importante de bani. Dacă actualii fotbaliști au fost de acord cu planul de reorganizare, acționarii trebuiau să-i convingă pe foștii jucători să voteze pozitiv și astfel să accepte doar 10% din valoarea datoriei pe care clubul o are către ei.    

Surdu, Apostol și Codrea au votat planul
Adrian Zamfir a reușit să-i convingă pe foștii jucători să voteze planul de reorganizare, printre aceștia numărându-se Surdu, Codrea, Apostol, Alexandru Ioniță sau Burcă. În aceste condiții, planul de reorganizare a fost aprobat cu trei voturi pentru și unul împotrivă, asta după ce și salariații au răspuns pozitiv într-un procent de 63%.  Emoțiile continuă totuși pentru giuleșteni, asta pentru că planul va fi depus la Tribunalul București, acolo unde vineri 22 noiembrie judecătorul sindic va decide dacă acesta este viabil sau nu. Dacă va trece și de acest ultim hop, pentru a ieși din starea de insolvență, rapidiștii trebuie să respecte planul și să plătească 10% din datoriile avute într-un termen de trei ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×